Timp de câteva zile bune am cercetat Colecţia de bloguri din Moldova Şi pînă la urmă am decis să fac unele grafice privind statistica blogosferei din Republica Moldova.

Au fost analizate doar blogurile din categoria “Bloguri Personale” din simplul motiv că este cea mai numeroasă categorie, cuprinzând blogurile-cheie şi cele mai renumite din cele existente în întreaga blogosferă moldovenească.

Din start menţionez că au fost folosite informaţiile prezente doar de pe blogurile analizate, şi este posibil ca unele din ele să fie eronate, însă nu cred că aceasta va influenţa cu mult rezultatul final al statisticilor.

Primul criteriul analizat a fost “Structura blogerilor pe sex(gen)” :

statistica pe gen blog moldova

Fara a face careva comentarii, se observă că majoritatea blogerilor (90%), 37 la număr o reprezintă partea masculină, dintr-un total de aproximativ 45 bloguri analizate.

Al doilea criteriu analizat, a fost determinarea vârstei blogerilor. Aici am întilnit unele probleme, deoarece am putut face statistică doar pe baza blogurilor care conţineau informaţie despre autorul lor, şi astfel au fost analizate doar 30 de bloguri.
Astfel poziţia de vârf o ocupă blogerii cu vîrsta între 19-25 şi 26-35 ani:

statistica pe gen blog moldova

Următorul criteriu a fost determinarea locului de trai al bloggerilor analizaţi, în baza informaţiilor prezente pe blogul lor. După cum se şi aştepta, majoritatea blogerilor moldoveni trăiesc în ţara lor natală (ar fi fost straniu să fi fost altfel (: ):

statistica pe gen blog moldova

După ce am analizat unele criterii ce ţin mai mult de autorii blogurilor, a venit rândul să facem unele statistici referitoare la blogurile şi conţinutul acestora.
Un criteriu important ar fi cunoaşterea perioadei de reînnoire cu noi articole/posturi a blogurilor. De ce? Pentru că un blog ce permanent se va îmbogăţi cu noi informaţii va continua să-şi păstreze actualii vizitatori, şi eventual, să-i atragă pe alţii. Acest criteriu a aratat că blogerii în continuare rămân să fie nişte leneşi, care nu au putere să scrie mai mult de 1-2 posturi pe săptămână, cu mici excluderi:

statistica pe rata innoirii cu posturi blog moldova

De conţinutul blogurilor mai ţine şi tematica abordată de autor în scrierea posturilor, adică domeniile principale ale subiectelor atinse. Acestui criteriu i-am acordat mai multe variante de răspuns, fapt ce se datorează că majoritatea blogerilor nu se axează doar pe anumite subiecte, din anumite domenii, ci încearcă să le atingă pe fiecare dintre ele câte puţin. De cele mai dese ori blogurile conţin subiecte ce ţin de Viaţa Personală a autorului, după această urmează aproximativ la acelaşi nivel următoarele domenii: Societate, IT, Învăţământ şi Divertisment:

statistica pe tematica posturilor  blog moldova

În continuare public un grafic ce arată tipul hostingului blogurilor analizate: din 36 de bloguri doar 9 se află pe hostingul şi domeniul personal al autorului, restul 27 fiind amplasate pe pagini ce oferă aceste servicii gratuit, cel mai popular dintre el fiind blogspot.com:

statistica pe hosting blog moldova

Ş la sfîrşit cred că e bine de ştiut şi limbile pe care le utilizează blogerii pe paginile lor. Desigur că cea mai folosită este cea Română, însă nici Engleza nu e prea departe, mulţi dintre bloggeri chiar le utilizează pe ambele concomitent:

statistica pe limba blog moldova

Mic dicţionar

blog = jurnal online
blogger = persoană care ţine un blog
post = însemnare, articol pe blog
blogosfera = mulţimea oamenilor care au blog

Acesta a fost tot materialul pregătit.
Sper că va făcut plăcere să-l citiţi, şi vă mai aştept în continuare să reveniţi pe acest blog în căutarea noilor articole!
Comentariile şi sugestiile sunt binevenite!

© Republicarea acestui material este permisă doar dacă se indică sursa.
Cuvintele explicate sunt extrase din dicţionarul lui zoso.